Eticheta: Vanzare/inchiriere

Indiferent dacă ești vânzător sau cumpărător, sunt câteva aspecte legate de certificatul energetic pe care probabil nu le știai. Pe lângă faptul că acest document este necesar în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare al unui imobil, ar trebui să ții cont de următoarele:

Intrebari legate de certificatul energetic

1. Fără un certificat energetic la dosar, actul de vânzare-cumpărare poate fi declarat nul

Deși legea performanței energetice a clădirilor există din 2005, respectiv certificatele energetice au devenit obligatorii în cazul vânzării sau închirierii unui imobil din 2011, numai prin legea 159/2013 s-au inclus sancțiuni privind nerespectarea acestei prevederi. Astfel, contractele de vanzare-cumpărare la care nu este atașat certificatul energetic este supus “nulității relative”. Adică, tranzacția poate fi declarată nulă doar dacă cumpărătorul sau vânzătorul reclamă absența certificatului.

2. Există excepții de la regulă

Conform legii există anumite tipuri de clădiri pentru care nu trebuie întocmit un certificat de performanță energetică. În această categorie sunt incluse clădirile și monumentele protejate care au o valoare istorică sau arhitecturală deosebită sau fac parte dintr-o arie protejată; clădirile rezidențiale care vor fi utilizate cel mult 4 luni pe an; clădirile independente cu o suprafață utilă de până la 50m2; lăcașurile de cult; clădirile provizorii din zone industriale și nerezidențiale (pentru mai multe detalii vezi legea 372/2005, Art.8). Deși nu este specificat, nu este necesar un certificat energetic nici în cazul clădirilor care au un consum de energie 0 (precum depozitele).

 
Citeste mai departe

 

Like Consulting – certificat energeticiti  prezinta principalele schimbari din noul cod fiscal pentru cei care vor sa cumpere sau sa vanda locuinte. De la anul, Fiscul ia la puricat toate tranzactiile facute pe sume mai mici decat preturile din grila notarilor.

Acum, tranzactiile imobiliare care se incheie la valori ce le depasesc pe cele din grila notarilor sunt impozitate la suma din contract. Regula nu se aplica insa si cand vine vorba de sumele sub cele din grila.

Concret, daca vrei sa vinzi, maine, un apartament cu, sa zicem, 40.000 de euro, iar el e evaluat de notari la 50.000 de euro, platesti impozit pentru aceasta din urma suma. Noul Cod fiscal schimba regulile, iar de anul viitor statul va impozita valoarea din contract, indiferent de pretul tranzactiei.

Definirea venitului din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal.

    ART. 77^1

    (1) La transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia, prin acte juridice intre vii asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, contribuabilii datoreaza un impozit care se calculeaza astfel:

Citeste mai departe

 

Ministerul Finantelor se pare ca tine cont si de cererile primite din partea beneficiarilor cu privire la derularea programului Prima Casa. In acest sens a postat pe site-ul sau un act normativ care va modifica programele Prima Casa. In prezent legea spune ca nu puteti sa instrainati (vinde sau inchiria) locuintele achizitionate prin programul Prima Casa pe o perioada de 5 ani. Dupa perioada de 5 ani de interdictie de instrainare puteti sa-l vindeti sau inchiria numai cu acordul Bancii. Prezentul Actul Normativ propus de Minister spune ca vanzarea sau inchirierea locuintei se pot face chiar si mai devreme de perioada de 5 ani, stabilita initial, insa doar prin respectarea normelor impuse in program si dupa achitarea integrala a creditului. De asemenea, o locuinta achizitionata prin Prima Casa poate fi transformata si in sediu de firma. Like Consulting (Certificat energetic) va prezinta aceste principalele schimbari preconizate:

Unii finanțatori, precum Garanti Bank, au participat la programul Prima Casă în etapele anterioare împărţirii proporţionale a riscurilor şi a pierderilor și solicită reintrarea în Program. Pentru aceasta au obligația de a transmite FNGCIMM și Ministerului Finanțelor Publice nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanțărilor în cadrul Programului și de a semna cu prioritate Protocolul privind reutilizarea unui plafon la nivelul a 50% din soldul total al garanţiilor acordate în cadrul Programului, rezultat din împărţirea în mod egal a riscurilor şi pierderilor aferente soldului portofoliului de garanții acordate în cadrul Programului, iar după epuizarea plafonului reutilizat, va trebui să semneze Protocolul care stabileşte termenii şi condiţiile aplicabile garanţiilor acordate în cadrul Programului în condiţiile împărţirii în mod egal a riscurilor şi pierderilor.

Citeste mai departe

Procedura a fost decisă în şedinţa de miercuri, prin hotărâre, informează Mediafax. Pentru emiterea de garanţii în cadrul programului, în cursul anului 2014, au fost efectuate alocări şi realocări totale în sumă de aproximativ 2,33 miliarde de lei. "Programul guvernamental «Prima casă», prin care statul acordă garanţii guvernamentale pentru achiziţionarea unei locuinţe, va continua şi în 2015. Pentru anul în curs a fost alocat un plafon suplimentar de garantare în valoare de 2.500 milioane lei. De asemenea, actul normativ aprobat de Guvern prevede posibilitatea utilizării în anul 2015 a diferenţei nealocate din plafonul prevăzut pentru anul 2014, precum şi sumele neutilizate până la data de 31 decembrie 2014 din fondurile alocate băncilor din plafonul disponibil pentru 2014. Suma reprezentând diferenţa rămasă neutilizată şi/sau nealocată din anul 2014 se va publica pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi al Fondului Naţional de Garantare şi Contragarantare pentru IMM-uri", informează Guvernul.

Citeste mai departe

În ultimul timp a devenit un trend ca pentru orice tranzacţie imobiliară să apelăm la firme de consultanţă care să ne ajute în elaborarea dosarului de vânzare (elaborare acte, obţinere sau chiar depunere de documente în numele nostru) a unui imobil. Mai jos o să vă prezentăm o listă cu toate documentele obligatorii în orice tranzacţie de vânzare sau cumpărare a unei locuinţe, fără să mai fie nevoie să externalizaţi acest serviciu şi evident să plătiţi o firmă de consultanţă.

Actele de proprietate (original şi copie);

Certificatul energetic (Mai multe detalii cu privire la durată, actele necesare dar şi detalii cu privire la preţul de elaborare al certificatului energetic găsiţi aici: https://likeconsulting.ro/certificat-energetic/);

Citeste mai departe