MENIU

MENIU

Soluții pentru clădiri eficiente energetic

O serie de directive europene au trasat direcții pentru abordări ambițioase în ceea ce privește o nouă atitudine față de utilizarea excesivă și nerațională a resurselor energetice. Specialiștii spun că este de interes să analizăm în ce măsură România a adoptat în legislația sa conținutul directivelor, în ce măsură acestea s-au aplicat în practică și, nu în ultimul rând, efectul creat asupra economiei naționale, asupra pieței de materiale și tehnologii, asupra economiilor personale ale oamenilor și asupra calitații mediului în care trăim. Pentru a încerca să găsească soluții la problemele pe care România le are încă pe această temă, 150 de persoane s-au întâlnit vineri, 13 mai, la Constanța – specialiști și reprezentanți ai autorităților locale – la cea de-a X-a Conferinţă Naţională a Asociației Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAECR). Tema conferinței a fost „Eficienţa energetică în clădiri. Realități românești 2016 și perspective 2030”. La eveniment s-a discutat despre: ce s-a realizat și ce mai este de realizat în România față de cerințele europene; tehnologii durabile pentru construcţii de clădiri; surse durabile şi/sau regenerabile de energie pentru sectorul clădirilor; modele de clădiri performante energetic; sisteme inteligente de funcţionare a clădirilor şi reţelelor de utilităţi; surse și scheme de finanţare. ”Noi încercăm să tragem un semnal de alarmă. Se impune pentru viitor o eficientizare a României din punct de vedere energetic. Tendințele la nivel mondial sunt de exploatare a energiilor regenerabile – energiile solare sau biomasă”, a precizat secretarul AAECR pe filiala Dobrogei, Georgeta Neagu.

Sursa: telegrafonline.ro